De necrezut! Ce pensie are un reputat chirurg, după 40 de ani de muncă

De necrezut! Ce pensie are un reputat chirurg, după 40 de ani de muncă
Sursa foto: Captură YouTube
Publicat: 16/11/2022, 19:24

Chirurgul Sorin Hâncu, fost director al Spitalului Județean Suceava și unul dintre cei mai apreciați medici din județ, a vorbit în cadrul unui interviu acordat presei locale despre veniturile pe care le încasează din pensie, după 40 de ani de activitate.

Specialistul, care a salvat mii de vieți și care a muncit în condiții dintre cele mai grele, dar și care a ocupat funcții de înaltă răspundere în administrarea instituției sanitare, are o pensie mult sub așteptări.

Sorin Hâncu este în prezent președintele Colegiului Medicilor Suceava, potrivit Adevărul.

Acesta a declarat că a ieșit la pensie, după 40 de ani de muncă, cu un venit de aproape 2.000 de lei.

Norocul său este că a ajuns în final să primească 4.000 de lei lunar, dar aceasta doar pentru că a contribuit la sistemul național de pensii și în calitatea sa de salariat în cadrul sistemul privat de sănătate.

„Am ieșit la pensie la 65 de ani și o zi, cu o pensie de aproape 2.000 de lei. Am contribuit și de la cabinetul particular, altfel ar fi fost mai mică. Acum am 4.000 de lei pensie”, a declarat medicul.

În vârstă de 71 de ani, medicul Sorin Hâncu este și cetățean de onoare al Municipiului Suceava.

Care este cea mai mare pensie din Suceava

Potrivit sursei citate, cea mai mare pensie încasată în județul Suceava se ridică la aproape 33.000 de lei pe lună și este a unui fost magistrat.

În același timp, aproximativ 42.000 de pensionari din județ încasează pensia minimă, de 1.000 de lei pe lună.

La nivelul județului Suceava, pensia minimă se ridică la valoarea de 1.700 de lei.

Președintele Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu, afirmă că pensiile trebuie majorate cu același procent și nu diferențiat. Astfel, majorarea punctului de pensie se impune chiar de la 1 ianuarie 2023, a mai spus el.

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a spus că va exista spaţiu bugetar pentru majorarea pensiilor, în aşa fel încât aceste venituri să acopere pierderea puterii de cumpărare generate de inflaţia înregistrată în ultimele luni.

„Cu siguranţă va exista spaţiu bugetar şi pentru pensii, ţinta de 15 procente care e în directă relaţie cu rata inflaţiei probabil că va fi una suficientă pentru a acoperi parte din pierderea puterii de cumpărare a pensionarilor rezultate urmare a creşterii inflaţiei.

Vom traversa împreună, în mod responsabil, toată această perioadă foarte, foarte grea”, a afirmat Ionuţ Stroe.

Partidul Național Liberal a propus, recent, o majorare a pensiilor de 15 procente, dacă bugetul va permite acest lucru. 

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Halep, EXCLUSĂ. Decizie finală în circuitul WTA. Anunțul venit azi, 18 mai
Cât câștigă Denise Rifai. Vedeta, incomodată de Dani Oțil și Răzvan Simion
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Oamenii de știință au descoperit, în premieră, o moleculă care absoarbe gazele cu efect de...
×